De ce mergem la școală

Ai văzut vreodată copii sătui de școală, stresați, confuzi, care abia așteaptă să împlinească 18 ani pentru a renunța la școală și a-și începe viața activă în câmpul muncii?

De ce sunt debusolați?

De ce sunt confuzi?

De ce nu știu care este rostul acestor ani petrecuți în școală?

Mi-am început activitatea de dascăl în anul 2001. De atunci și până acum am fost întrebat an de an, de copii de toate vârstele și „de toate notele”: care este rostul școlii? De ce trebuie să învețe atâtea materii inutile (din punctul lor de vedere), care oricum, nu le folosesc la nimic în viață?

Cum am răspuns la această întrebare?

Hm! Nu am prea dat același răspuns de fiecare dată. De fapt, răspunsul a evoluat în timp și a devenit mai complicat. De multe ori răspundeam cu o întrebare: „tu ce crezi?” După care continuam: „poți găsi și alte motive pentru care să vii la școală?”

Și totuși, de ce e școala obligatorie? De ce trebuie să vină copiii la școală de la 3 ani (da, de la toamnă -2019- copiii care împlinesc vârsta de 3 ani sunt incluși obligatoriu în sistemul de învățământ!) și să urmeze obligatoriu un minim de 12-14 ani de educație instituționalizată?

Aici toată lumea are o părere – pentru că, nu-i așa, toți se pricep la educație (… + sport, religie și politică).

Așa că am început să întreb în stânga și în dreapta despre rostul școlii. Am căutat și pe internet ce spun oamenii cunoscuți în domeniu.

L-am găsit (în urmă cu mulți ani) pe Sir Ken Robinson într-un discurs admirabil și evident, viral, despre sistemele de educație instituționalizate. Am rămas impresionat și am început să-l caut apoi și prin librării. Omul este senzațional! Dar nu știu dacă mesajul lui a fost preluat și popularizat de oameni care au și înțeles care e mesajul lui.

Să argumentez ultima afirmație: în discursul susținut pe scena TED, Ken Robinson vorbea despre creativitate și despre cum ucid școlile creativitatea copiilor; apoi, în cărțile scrise pe tema educației pledează pentru o revoluție a sistemelor de învățământ.

Mesajul lui, într-un singur cuvânt: REVOLUȚIE!

Ca să înțelegi cu adevărat, trebuie să-i citești cărțile. Recomand „O lume ieșită din minți” și „Școli creative”.

Și acum să-ți spun de ce unii oameni preiau secvențial numai ce le convine: am întâlnit diverse persoane care au ceva de vânzare. Și au un video de promovare în care ei se adresează clienților strict pe partea emoțională și pun întrebări, aparent de bun simț: de ce trebuie să stai în bancă 6 ore la școală apoi să faci teme încă 3-4 ore în fiecare zi? Unde mai e timpul de joacă al copiilor? Când mai au copiii timp să citească o carte, să facă o excursie, să practice un sport? De ce trebuie să memoreze sute de pagini la zeci de materii, când poate au nevoie de cu totul altceva, de exemplu, de o îmbrățișare… pur și simplu!

Și acum, întrebarea care m-a făcut să ridic garda sus: „de ce trebuie să învăț să calculez dacă am la dispoziție oricând un dispozitiv care face automat calcule în locul meu?”

Aici mi-a picat fisa: eu nu făceam parte din publicul său țintă! El se adresa unor oameni care au eșuat în școală (sau școala a eșuat în privința lor)!

Am identificat tiparul clientului de care avea nevoie: să fie major, să se simtă marginalizat, să aibă dorința de a realiza ceva în viață, să aibă dorința de a se dezvolta personal și profesional, să fie confuz pentru a putea să-l ajute cineva să-și facă ordine în idei (ai ghicit cine) și, cel mai important: să nu gândească el, ci un dispozitiv sau altcineva (ai ghicit cine) în locul lui!

Iar în final descopereai și motivul pentru care trebuia să urmărești videoclipul până la capăt: un curs care te scăpa de probleme, care te învață în doar „ics” pași, tot ce nu ai reușit să înveți în nenorocita asta de școală care ți-a mâncat ani buni din viață, cei mai frumoși ani, cei mai buni ani, ce mai… un sfert din viață…

A! să nu uit: cursul era plătit, nu ca la amărâții ăia de te stresează gratis la școală (sic)!

Așa că o să-ți spun mai departe la ce concluzii am ajuns după atâția ani de școală. O să schițez și o să fiu subiectiv.

Pentru început o să fiu de acord cu toți cei care spun că sistemul de educație trebuie revoluționat.

Un DA mare pentru REVOLUȚIE, nu pentru schimbare.

Sună paradoxal, pentru că revoluția înseamnă schimbare, nu? Dar nu orice schimbare este o revoluție. A schimba pe ici, pe colo câteva lucruri care nu funcționează sau a îmbunătăți lucrurile care funcționează înseamnă „a cârpi”. Rezultatele cârpelilor se văd în ultimii 30 de ani. O revoluție este o schimbare majoră care contează, care modifică direcția spre care se îndreaptă sistemul în ansamblu.

Revoluție înseamnă schimbare de paradigmă.

Dacă vrei să produci cu adevărat o revoluție, adică o schimbare majoră care să conteze, trebuie (în sensul că e obligatoriu) să privești în afara cutiei, să cobori din turnul de fildeș și să-i întrebi pe oameni ce vor cu adevărat.

Sau, mai simplu: aruncă o privire printre oamenii care au succes în viață dar nu s-au descurcat bine la școală. Ce fac, din ce se întrețin, de ce câștigă mai bine decât cei care au studii academice superioare?

În cazul lor e clar că sistemul i-a cam încurcat.

Iată câteva dintre persoanele de succes din România pe care le urmăresc: Pera Novacovici, Andy Szekely, Daniel Zărnescu, Doru Pelivan, Lorand Soareș-Sasz. Îmi place cum au evoluat, cum au crescut. Le știu poveștile, așa cum le spun ei sau cum mai vorbesc unii despre alții.

Ce au în comun acești oameni: succesul datorat autoeducației.

Mai mult, sunt lideri pe nișele în care își au expertiza. Îi urmăresc pentru că îmi plac ei, ca oameni și pentru că sunt foarte buni în ceea ce fac.

Nu înseamnă că sunt de acord orbește cu ei. Adică ei spun ceva și eu aplaud și spun: „Uau! Cum de nu m-am gândit la asta?”.

De exemplu, am scris în articolul precedent despre un studiu dedicat potențialului de geniu al oamenilor. Acesta relevă că aproape toți copiii de vârste mici au un potențial de geniu dar, după 20 de ani, aproape toți pierd acest potențial.

Ce credeți că s-a întâmplat în acest interval de timp, astfel încât potențialul de geniu a fost pierdut?

Concluzia studiului este șocantă: au fost educați!

Autorul exemplifică și vorbește despre multe alte cauze și mulți alți factori care au dus la risipirea acestui potențial dar concluzia studiului cred că este superficială.

De ce nu sunt eu de acord cu această concluzie: pentru că am văzut ce se întâmplă cu cei care nu sunt educați deloc (a se înțelege: „cei care abandonează școala în gimnaziu sau mai devreme”).

Intru în contact cu adulți cu 4 sau 8 „clase”. Poți spune despre ei orice: că sunt muncitori, că au bun simț sau contrariul… dar nu poți spune că sunt mulțumiți de viața pe care o duc. Nu poți vedea în ei urmele succesului. Chiar ei pun presiune pe proprii copii să nu le repete greșelile și să-și termine măcar studiile medii.

Nu-i așa că e ciudat? Cei care au succes spun că nu școala a contribuit la succesul lor iar cei care nu au „Școală” consideră că lipsa studiilor este un adevărat „handicap” în dezvoltarea lor personală.

Discuția de mai sus e despre marea majoritate a celor pe care îi cunosc eu, direct sau indirect și nu e despre excepții, care există și pe care le cunosc (evident, nu pe toate) – dar te-am avertizat mai sus că o să fiu subiectiv 😊, nu?

Am spus că, pentru început o să fiu de acord cu cei ce spun că sistemul de educație trebuie revoluționat. Urmează partea a doua, în care o să-ți spun părerea mea extrem de subiectivă despre sistem, așa cum e în prezent.

O să sar peste partea cu apariția sistemului de educație a maselor și peste cea cu evoluția sau apariția unor sisteme alternative mai mult sau mai puțin performante. O să ignor toate beneficiile pe care le-am avut de pe urma existenței unui sistem de educație instituționalizat și toate nereușitele sau performanțele acestui sistem.

În schimb vreau să-ți imaginezi două lumi: una în care există un sistem de educație a maselor și, evident, una în care nu există un astfel de sistem.

Cum crezi că arată?

Nu trebuie să faci un exercițiu de imaginație prea mare. Trebuie să arunci o privire în istorie. Și vei observa că saltul tehnologic coincide cumva cu apariția și evoluția metodelor de informare în masă, începând cu tiparul și continuând în zilele noastre cu internetul sau comunicațiile prin sateliți.

Informația a ajuns la mase. Următorul pas a fost organizarea informației și transmiterea ei mai departe. A apărut învățarea colectivă, colaborativă, contributivă iar de aici până la sistemele de educație a maselor a fost un pas mic, necesar chiar.

Așa că, revin la întrebarea inițială: care e rostul școlii?

Răspunsurile sunt multe dar eu vreau să-ți prezint o variantă simplistă, generalizată. Pe scurt, informația trebuie să ajungă la mase. Nu toți o vor pricepe, nu toți o vor digera. Dar vor apărea vârfuri, excepții care vor excela în cele mai diverse domenii, vor fi selectați și direcționați spre centre de cercetare și inovare (publice sau private, universități sau companii naționale sau multinaționale etc.) și vor construi lumea de mâine.

În finalul articolului vreau să împărtășesc cu tine o vorbă care-mi place: elevii de nota 9 vor munci pentru cei de nota 8, iar elevii de 10 vor munci pentru guvern.

Tu ce părere ai?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *